*In urmatoarele post-uri va voi prezenta cateva din cartile care mi-au ramas in minte si suflet,acele carti pe care nu m-as satura citiindu-le, cu speranta ca va voi convinge sa le cititi si sa le observati adevarata lor valoare.
1.Dama cu Camelii ... de Alexandre Dumas Fiul
Dama cu Camelii este o poveste mai degraba pentru suflet nu pentru minte...o poveste despre sacrificiul pe care un om care iubeste neconditionat este dispus sa-l faca.
Nu am sa va dezvalui subiectul cartii in detaliu pentru ca este mult mai bine sa il descoperiti voi,sa intrati in pielea personajelor incetul cu incetul,sa retraiti sentimentele intense care isi fac prezenta in aceasta carte.In cateva cuvinte Alexandre Dumas Fiul ne aduce la cunostiinta o poveste tulburatoare de iubire intre un tanar, pe numele lui Armand Duval, si o dama de companie, o asa-numita “curtezana”, pe numele ei Marguerite Gaultier.
"Aceasta femeie vadea ingenuitatea unui suflet feciorelnic. Viciul nu o pervertise inca. Mersul ei hotarat, talia mladioasa, narile trandafirii, usor rasfrante, ochii mari, adumbriti usor de cearcane, vadeau una din acele firi patimase, care raspandesc in jurul lor un parfum de voluptate ca si acele flaconase din Orient care, desi bine inchise, lasa sa se strecoare din ele aroma licorii".
Romanul este cu atat mai interesant cu cat, se stie, este prelucrarea literara a unei istorii reale traite de autor iar „Dama cu camelii” a fost un personaj real. La nemurirea acestei povesti de dragoste compozitorul Giuseppe Verdi a avut o contributie importanta, el compunand opera
„Traviata” pe un libret bazat pe acest roman. Povestea Margueritei Gautier si al lui Armand Duval este nelipsit si azi de pe marile scene ale lumii.
"Stii, fireste, ce inseamna sa iubesti o femeie, stii cat de scurte ti se par zilele si in ce dulce toropeala te lasi purtat spre ziua de maine. Cunosti, cred, aceasta uitare de sine care se infiripeaza dintr-o dragoste patimasa, confienta si impartasita. Orice faptura, afara de femeia iubita, apare de prisos pe lumea asta. Te cuprinde parerea de rau ca ai daruit si altor femei farame din inima ta si nu-ti inchipui ca ai mai putea vreodata atat de dulce sa dezmierzi o alta mana decat aceea pe care ai prins-o acum intre palmele tale".
"Copilul este mic, dar în el este cuprins omul, creierul este strâmt, dar în el adăposteşte cugetarea, ochiul nu este decât un punct, dar îmbrăţişează spaţii imense."
"Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă încredere ai avea în ea, oricare ar fi siguranţa în viitor pe care ţi-o dă trecutul ei, eşti întotdeauna mai mult sau mai puţin gelos. Dacă ai fi îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur că ai resimţi această nevoie de a izola de restul lumii fiinţa în a cărei inimă ai vrea sa fii numai tu."
Daca maine ai muri...esti sigur ca cel/cea iubit/a ar stii ce simti?... Aceasta intrebare ramane in mintea fiecarui cititor atunci cand minunata poveste se termina...
Books for my Soul
Cine moare...
Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;cine nu-şi schimbă existenţa;cine nu riscă să construiască ceva nou;cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea,cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;cine nu citeşte;cine nu ascultă muzică;cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi... [Pablo Neruda]
