Supernatural descrie drama unei familii destrămate de moartea mamei şi un tată vânător de entităţi supranaturale.
Sătul de viaţa de războinic pe care tatăl îl obliga să o ducă, Sam (Jared Padalecki), fiul mai mic al familiei, pleacă de acasă pentru a duce o viaţă normală, departe de supranatural, şi pentru a urma Facultatea de Drept.
Însă, cum lucrurile frumoase nu ţin mult, Dean (Jensen Ackles), fratele mai mare, îi face o vizită lui Sam pentru a-l anunţa că tatăl lor, John Winchester (Jeffrey Dean Morgan), a dispărut.
Aventura Supernatural începe odată cu plecarea celor doi fraţi în căutarea tatălui şi a celui care le-a ucis mama. Dar călătoria lor este întreruptă de o mulţime de evenimente supranaturale - întruchipări reale ale unor legende urbane şi mituri, fiinţe supranaturale, monştri, demoni, vampiri şi fantome.
Acţiunea celui de-al doilea sezon se învârte în jurul destinului secret al lui Sam. Se pare că un important demon din această lume supranaturală, dar reală, are un plan bine pus la punct în ceea ce priveşte soarta lui Sam. Acest sezon introduce personaje noi, foarte interesante. Cunoaştem noi vânători şi vechi prieteni.
Sezonul al treilea este ceva mai dramatic. Acesta dezvoltă două teme: starea emoţională prin care trec cei doi fraţi din cauza pactului pe care Dean îl face cu un demon şi în urma căruia mai are de trăit un singur an, şi un război cu demoni ce tocmai a început. La fel ca şi celelalte sezoane, şi acest sezon introduce noi personaje, de data aceasta două prezenţe feminine foarte diferite de cele cunoscute până acum în această lume.
~ post dedicat unui serial care chiar merita vazut 8-> ~
Supernatural :X:x:X
Publicat de Unknown la 20:44
Etichete: dean, inferctious, live love laugh, supernatural, viata
5 Comments:
singuru motiv pt care vreau toamna mai repede, mai exact luna septembrie =)))
din toamna il difuzeaza iar?!
nu mam facut destul de clar sau ce? /:)
clar merita vazut :) si eu sunt la sez 3 da n-am mai vaz nimic de la ep 12 sau 13 nu mai stiu exact :D
@ Claudel : banuiesc ca esti la zi cu el acum.sau nu :)) .Nu stiu de ce dar nu primesc mail cand cineva imi comenteaza posturile si e ciudat cand ma uit in urma si vad commenturi "noi". Ahh...eu tot sper ca esti la zi cu serialul pentru ca inca nu miam schimbat parerea : e bestial ! ^_^ haha
Post a Comment