Craciunul In Lume




Crăciunul în Ungaria

Naşterea lui Iisus, Crăciunul (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Potrivit papei Iuliu I, Crăciunul s-a sărbătorit pentru prima dată în Roma în jurul anului 337, şi de aici s-a răspândit obiceiul în Siria, la Constantinopol. În doar câteva zeci de ani, obiceiul s-a extins asupra întregii lumi creştineşti.
Crăciunul în Finlanda

În prima duminică înaintea naşterii lui Iisus, la începutul anului bisericesc, în bisericile din Finlanda abia mai este loc în picioare. În faţa catedralelor, din an în an, se ridică un pom de Crăciun de 30-40 metri, împodobit cu mai toate podoabele posibile. În bisericile finlandeze nu se cântă niciodată imnul naţional.
În 24 decembrie, exact la ora 12, de pe balconul primăriei, un reprezentant al oraşului proclama "pacea de Crăciun". Aceasta înseamna că de la momentul proclamării păcii şi până la Bobotează celor care tulbură pacea li se aplică pedepse severe. Acest obicei există de aproape 600 de ani şi este valabil pentru întreaga ţară. Cine poate şi vrea, se grăbeşte să asculte rostirea şi să cânte imnul naţional, îmbrăcat în straie de sărbătoare. După amiază se aprind lumânări în cimitire. Seara, în familiile cu copii, soseşte cu multe cadouri Moş Crăciun. Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şuncă sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează. În 25 decembrie se serveşte un fel de peste care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat. Şi în data de 25 în zori sunt slujbe religioase.

Crăciunul în Anglia

Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Scrisorile pentru Moş Crăciun, care are numele de Santa Claus, în ajunul Crăciunului sunt puse în hornul şemineului, pe şemineu sau în geam, introduse în şosetuţe speciale, în aşa fel încât să fie umplute cu surprize a doua zi dimineaţă.
În 25 decembrie familia engleză se adună la masa festivă şi consumă tradiţională masă de sărbători: curcanul cu castane, raţa coaptă la cuptor şi binecunoscuta budincă de prune. Mult timp în ajunul Crăciunului se consumă doar raţa la cuptor. Conform legendei, cu ocazia Crăciunului din anul 1588, Elisabeta I servea raţă la cuptor când a primit vestea că armata engleză a învins Armada Spaniolă. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit cracker, care este împărţit la servirea budincii de Crăciun.

Crăciunul în Statele Unite ale Americii

În America pregătirile de Crăciun încep foarte devreme. Prima zi importantă este penultima zi de joi a lunii noiembrie, Thanksgiving Day (Ziua Recunoştinţei). De la sfârşitul lunii noiembrie deja se simte spiritul festiv de Crăciun. În binecunoscutul Rockefeller Center, lângă patinoar se împodobesc deja brazi de zeci de metri înălţime.
În centrele comerciale apar zilnic noi ornamente de sărbatori, alături de Moş Crăciun pe sania sa cu reni şi de spiriduşi. De peste tot se simte mirosul de brad, şi se aude colinda "Santa Claus is coming to town..." Un magazin aparţinând lanţului Hallmark vinde pe durata întregului an ornamente de Crăciun. Înainte de Crăciun copiii îl aşteapta pe Santa Claus, la fel ca şi în ţările europene. Fiecare membru al familiei primeşte obligatoriu câte un băţ din zahăr, însă datoria moşului nu se termină aici. Tot el răspunde şi de cadourile de Crăciun, pe care le lasă sub brad, conform scrisorilor pe care le-a primit de la copii, în funcţie de cât de cuminţi au fost pe parcursul anului.

Leapsa - 10 Lucruri





De la Ame Libre : "Numeşte minim 10 lucruri care îţi plac."

*Imi placeee sa ma uit la Supernatural cu maimutzi (Crisina:))) :X
*Il ador pe Jensen Ackles si sa beau cafeaua de dimineata in cana cu poza lui:D:))
*Imi place Craciunul pentru ca oamenii sunt mai buni si radiaza iubirea in jurul fiecaruia
*Imi place ciocolata :x
*Deasemenea ador sa fac cadouri si sa ii surprind placut pe cei ce ii iubesc (desi uneori cam duc lipsa de bani pt cadouri :D)
*Imi place sa citesc carti bune intr-adevar
*Imi place vara pentru ca pot face atatea lucruri care deasemenea imi plac <3 (intelegeti voi ce am vrut sa zic...sper:)))
*Imi place senzatia aia de fluturasi in stomac
*Imi place sa fac oamenii sa rada
*Iubesc viata asa cum e ea...a bitch sometimes but that's the way it's meant to be

Sunt curioasa ce lucruri ii plac si lui SimplyClever
Leapsa pasata :D

Repetabila povară





Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
~Adrian Paunescu~

O poezie care e imposibil sa nu impresioneze si sa dea de gandit...cam trista pentru perioada asta din an dar tousi merita citita...

Supernatural Bloopers




...cu un chibrit încerc să sperii noaptea...



Zilele acestea stateam si ma gandeam la tema urmatorului meu post, ceva legat de ObseSSion, ceva intradevar placut ce va trezi interesul tuturor si nu numai al meu :lol:...Si iata cum my favourite obsession,si anume Supernatural :X,m-a ajutat inca o data..Ce ar fi mai interesant decat niste mici legende urbane in care fiecare se regaseste?Si ca sa fiu sigura ca fiecare dintre voi se regaseste in postul meu am facut rost de un numar mai mare de legende hehe...

My favoruite legend is about Mos Craciun :D ( shhttt it's not a legend kids Santa really exists and it`s cominggg it`s comingg :X :))) ... acum lasand gluma la o parte ,Mos Craciun chiar exista in inimile tuturor fie ca si o amintire...Now here it is :


Mos Craciun


Omul blajin care reuseste sa aduca zambetul pe buzele tuturor copiilor, dar uneori avem nevoie de vis, de magie in viata noastra. Poate ca mercantilismul campaniilor publicitare a abuzat de imaginea lui, dar cu siguranta Craciunul nu ar fi la fel fara el. Poate ca bunatatea unui personaj imaginar ne ajuta si pe noi, simpli muritori sa traim emotia si bucuria de a darui din suflet. Ar fi mai bine, mai frumos sa nu avem nevoie de sarbatori pentru a deveni mai buni ci aceasta dorinta sa izvorasta necesar din sufletul nostru zi de zi. E drept, Craciunul trebuie asociat cu Nasterea Domnului, dar adeseori asteptam cu drag sarbatorile de iarna de dragul mosului. Si cine este si ce face acest Mos Craciun?
Mos Craciun traieste in Laponia alaturi de sotia sa, Craciunita, de spiridusi si de renii sai reni care teoretic nu pot supravietui in acea regiune, dar orice e posibil atunci cand Mos Craciun exista.
Cadourilor sunt pregatite de spiridusii mosului. In micuta fabrica de la Polul Nord, ei realizeaza jucarii in conformitate cu dorintele copiilor. Fiecare copil cuminte care i-a scris lui Mos Craciun isi primeste darul in noapte de Ajun.
Pe 24 decembrie, Mos Craciun porneste intr-o calatorie in intreaga lume pentru a oferi daruri tuturor copiilor. El calatoreste in sania sa magica trasa de reni. Cei 9 reni sunt: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen. Conducatorul acestora este Rudolph, renul cu nas rosu. In Romania, renii iau de cele mai multe ori forma de... cerbi.

Legenda lui Mos Craciun


Legenda spune ca mosul ar fi fost o persoana rea, inumana. Sotia lui in schimb era miloasa si blajina. Ea i-a oferit adapost Fecioarei Mariei cand aceasta era pe cale sa nasca, dar temandu-se de mania lui Craciun, a ascuns-o pe aceasta in iesle. Craciun, afland de isprava sotiei, s-a infuriat si i-a taiat mainile. Fecioara Maria a facut o minune si i-a lipit bratele Craciunitei. Minunea a avut si efecte secundare, Mos Craciun transformandu-se in omul blajin, milos si jovial pe care il stim astazi.


Cum arata Mos Craciun?


Cu totii stim ca mosul este un personaj simpatic rumen in obraji, cu o burtica prietenoasa si cu barba lunga si alba. El este imbracat intr-un costum alb cu rosu si poarta o curea neagra. Cu toate acestea, portretul arhicunoscut nu a fost acelasi dintotdeauna.
Mosul a fost ilustrat prima data in 1860 de Thomas Nast in cotidianul Harper's Illustrated Weekly. In viziunea initiala, Mosul purta un costum rosu cu nasturi negri. De petele albe de culoare este vinovata compania Coca-Cola. Se pare ca versiunea Mosului care a ramas imprimata in mentalul nostru este cea propusa de compania de bauturi racoritoare.
Mos Craciun a existat, exista si va exista in sufletele noastre toata viata, pentru ca o particica din suflet apartine copilarie fiecaruia din noi.Oamenii care nu-si pastreaza copilaria sunt reci, goi....cum sa-i spun nepoatei mele care are 4 ani ca nu exista Mos Craciun cand in coltul acela tainic din sufletul meu stiu ca exista? Iar magia Craciunului este prezenta si mirifica, ne duce cu gandul la Nasterea Domnului,la Mos Craciun, la renii lui si la cadura caminului! ...Deci, Mos Craciun exista!

FEMEIA ÎN ALB


Legenda vorbeşte despre o tânără femeie frumoasă îmbrăcată în alb care aşteaptă noaptea la marginea drumului. Se spune că aceasta apare numai în prezenţa bărbaţilor infideli. Aceştia o iau în maşină, după care dispar pentru totdeauna.

Femeia în Alb este o fantomă. Se spune că aceasta a luat naştere în momentul în care a aflat că soţul o înşeală, iar într-un moment de nebunie temporară şi-a ucis copiii. Când a realizat ce a făcut, copleşită de durere, s-a sinucis. Spiritul ei a devenit astfel blestemat şi acum nu se poate odihni, bântuind pe pământ ca un spirit răzbunător pentru totdeauna.
Există mai multe legende despre Femeia în Alb în întreaga lume...



BLOODY MARY


În folclorul contemporan, Bloody Mary este o fantomă sau o vrăjitoare care se spune că apare în oglindă atunci când numele ei este spus de trei ori (sau de mai multe ori, în funcţie de versiunea poveştii), de cele mai multe ori ca un joc la petrecerile în pijama. Alte poveşti similare folosesc nume ca Mary Worth, Mary Worthington, Hell Mary, Black Agnes şi multe altele.

În folclorul sau în cultura copiilor, „Bloody Mary” este un joc în care o fantomă cu acelaşi nume se spune că apare în oglindă atunci când este invocată. Cea mai des utilizată metodă prin care participanţii încearcă să o cheme este cea în care persoana trebuie să stea în faţa oglinzii pe întuneric (de cele mai multe ori în baie) şi să îi repete numele de trei ori.

Există mai multe variante ale ritualului. Unele dintre ele presupun scandarea de o sută de ori, la miezul nopţii, frecându-ţi ochii în timp ce te roteşti, cu apa curgând, sau rostindu-i numele de 13 ori cu o lumânare aprinsă. În alte variante ale legendei pesoana care o invoacă trebuie să spună „Bloody Mary, ţi-am omorât copilul!” („Bloody Mary, I killed your son!”) sau „Ţi-am omorât copilul” („I killed your baby”). În aceste variante se crede că Bloody Mary este spiritul unei mame (de multe ori văduvă) care şi-a ucis copiii, sau o tânără mamă al cărui copil i-a fost furat, ceea ce a îndurerat-o profund şi a împins-o la sinucidere. În poveştile în care se crede că Mary a fost acuzată pe nedrept că şi-a ucis copiii persoana care o cheamă trebuie să spună „Cred în Mary Worth” („I belive in Mary Worth”).

Acest joc este similar altuia care implică invocarea vrăjitoarei Bell în oglindă, la miezul nopţii. De obicei, jocul este un test de curaj, deoarece se crede că dacă Bloody Mary este invocată, ea va îl va omorî pe cel care a chemat-o într-un mod foarte violent, cum ar fi tăierea feţei, smulgerea ochilor, îl va face să-şi piardă minţile sau îl va lua cu ea în oglindă. Unele variante spun cred că dacă îi rosteşti numele de 13 ori într-o oglindă la miezul nopţii, ea va apărea şi îţi va da posibilitatea să vorbeşi cu o persoană decedată până la ora 00:01, când Bloody Mary şi persoana cu care ai cerut să vorbeşi vor dispărea. Alte versiuni spun că persoana care o invocă nu trebuie să o privească direct în ochi, ci să se uite la imaginea ei din oglindă; atunci ea îi va dezvălui viitorul în ceea ce priveşte căsătoria şi copiii.

În unele legende Bloody Mary este asociată cu Regina Maria I, cunoscută în istorie drept „Maria cea sângeroasă”, datorită uciderii a cateva sute de Protestanţi. Viaţa reginei a fost marcată de câteva avorturi spontane sau sarcini false. Dacă Maria I ar fi născut un copil, acesta ar fi fondat o succesiune Romano-Catolică şi ar fi continuat persecuţiile religioase ale mamei sale şi după moartea ei. Unele speculaţii spun că avorturile au fost provocate. Ca urmare, unele poveşti spun că regina ar fi înnebunit din cauza pierderii copiilor săi.

Ritualul cu oglinda prin care Bloody Mary este invocată poate fi relaţionat şi cu o formă de prezicere a viitorului ce implică oglinzi şi întuneric care se practica odată de Halloween. Una dintre poveşti spunea că tinerele femei trebuie să urce căteva trepte cu spatele, ţinând într-o mână o lumânare, iar în cealaltă o oglindă, într-o casă întunecată. În timp ce ele privesc în oglindă ar putea vedea chipul viitorului lor soţ sau, în cel mai rău caz, craniul Morţii. Acest lucru semnifica faptul că fata respectivă va muri înainte de a se căsători.


Coarnele de radasca

Au proprietatea magica de a induce stari de bine persoanelor de sex feminin. Din pacate n-am mai vazut goange dastea de cand eram kinder cu idei marete in cap (probabil ca s-au saturat sa le rupa toata lumea coarnele).
Sa vedem cum functioneaza. Pai se iau cateva coarne de radasca si se piseaza bine, bine, bine pana ajung o pulbere fina. Pulberea respectiva se varsa in diverse produse de ordin alimentar care i se servesc EI. Rezultatul ar trebuii sa fie aproximativ egal cu cel pe care il are cantarina pentru vaci.



"The Blair Witch Project" - un film de legenda

O legenda mai recenta si poate cea mai cunoscuta dintre toate este cea a studentilor plecati in cautarea vrajitorii din orasul american Blair. Trei studenti la cinematografie, Heather Donahue, Michael Williams si Joshua Leonard, pleaca in Maryland pentru a face un documentar despre o legenda locala, numita vrajitoarea Blair.

In padurile de langa Burkittsville mai multi copii au disparut fara urma in anii '40, iar lumea inca evita sa mearga prea mult spre inima acelei paduri. Cei trei vor sa gaseasca dovezi care sa arate existenta legendei si pleaca in cautari echipati doar cu doua camere de filmat si cateva lucruri extrem de necesare.

Dupa ce dau de mai multe lucruri infricosatoare si recunosc ca s-au ratacit in padure, acestia intra in panica. Niciunul dintre nu se mai intoarce acasa, singurele marturii ale prezentei lor in acele paduri apar abia peste un an cand este gasita camera lor de filmat. Imaginile de pe caseta sunt transormate intr-un film numit "The Blair Witch Project".



Pentru mai multe legende va recomand serialul SUPERNATURAL :X:X:X ... nu o sa regretati ^_^











Life~ LOve~ ForgiveneSS~ Hope~HapineSS





LIFE

Life is an opportunity, benefit from it.
Life is beauty, admire it.
Life is bliss, taste it.
Life is a dream, realize it.
Life is a challenge, meet it.
Life is a duty, complete it.
Life is a game, play it.
Life is a promise, fulfill it.
Life is sorrow, overcome it.
Life is a song, sing it.
Life is a struggle, accept it.
Life is a tragedy, confront it.
Life is an adventure, dare it.
Life is luck, make it.
Life is too precious, do not destroy it.
Life is life, fight for it.


LOVE


Love is not a thing to understand.
Love is not a thing to feel.
Love is not a thing to give and receive.
Love is a thing only to become
And eternally be.


FORGIVENESS


If I cannot forgive myself
For all the blunders
That I have made
Over the years,
Then how can I proceed?
How can I ever
Dream perfection-dreams?
Move, I must, forward.
Fly, I must, upward.
Dive, I must, inward,
To be once more
What I truly am
And shall forever remain.

What power has love but forgiveness?...


HOPE


...If you lose hope, somehow you lose the vitality that keeps life moving, you lose that courage to be, that quality that helps you go on in spite of it all. And so today I still have a dream...


HAPINESS


Being happy doesn't mean that everything is perfect. It means that you've decided to look beyond the imperfections.


Aceste mici citate ,care are trebui sa ne dea de gandit tuturor, mi-au adus aminte de unde am invatat prima data toate lucrurile astea si am fost constienta ca sunt niste sentimete reale care ne pun la incercare zi de zi...Poate ca o sa vi se para banal dar desenele animate au fost unele din nenumaratele lucruri care m-au ajutat sa descopar viata.Ele au adus un zambet pe fata mea si in acelasi timp m-au invatat multe...
Banal si totusi adevarat..Ce copil nu se uita la desene?E partea a doua faptul ca majoritatea copiilor in ziua de azi nu se mai uita la desene oarecum educative dar ehh...Sunt prea multe de zis in privinta asta si la ora asta imi este imposibil sa comentez fiecare amanunut cu 2 teze pentru care am o groaza de invatat:|.Deja schimb subiectul asa ca punct. ^_^

p.S: vizionare placuta :>













If i were a boy...


If I were a boy
Even just for a day
I’d roll outta bed in the morning
And throw on what I wanted then go
Drink beer with the guys
And chase after girls
I’d kick it with who I wated
And I’d never get confronted for it.
Cause they’d stick up for me.

If I were a boy
I think I could understand
How it feels to love a girl
I swear I’d be a better man.
I’d listen to her
Cause I know how it hurts
When you lose the one you wanted
Cause he’s taken you for granted
And everything you had got destroyed

If I were a boy
I could turn off my phone
Tell evveryone it’s broken
So they’d think that I was sleepin’ alone
I’d put myself first
And make the rules as I go
Cause I know that she’d be faithful
Waitin’ for me to come home (to come home)


It’s a little too late for you to come back
Say its just a mistake
Think I’d forgive you like that
If you thought I would wait for you
You thought wrong



But you’re just a boy
You don’t understand
Yeah you don’t understand
How it feels to love a girl someday
You wish you were a better man
You don’t listen to her
You don’t care how it hurts
Until you lose the one you wanted
Cause you’ve taken her for granted
And everything you have got destroyed
But you’re just a boy

Cei mai periculosi criminali in serie din istorie si metodele lor sadice


1. Gilles de Rais s-a nascut in 1404 si este considerat a fi precursorul ucigasului in serie modern. De Rais a fost capitan in armata condusa de Ioana D’Arc. Ulterior, a fost acuzat, si in cele din urma condamnat la moarte, pentru torturarea, violarea si uciderea a zeci, daca nu chiar sute de copii in 6 si 18 ani. Victimele sale preferate erau baietii blonzi, cu ochi albastri.

Potrivit martorilor oculari, Gilles de Rais ii atragea pe copii in locuinta sa, dupa care ii viola, ii tortura, ii mutila si ii omora. De regula, ejacula pe cadavre. Nu se stie numarul precis al victimelor pentru ca multe dintre ele au fost arse. Oricum, se estimeaza ca ar fi fost intre 80 si 200. Unii spun chiar 600.

2. Pedro Alonso Lopez este de departe unul dintre cei mai periculosi criminali in serie din toate timpurile. A ucis in jur de 300 de persoane. Cunoscut ca Monstrul din Andes, Lopez si-a inceput "cariera"omorand in jur de o suta de femei indigene din Peru, pana in 1978. Prins de autoritatile tribale, a fost condamnat la moarte. Un misionar american i-a convins insa pe indigeni sa il lase sa il duca pe Lopez la politie. Norocul criminalului a fost ca, pentru politisti, uciderea a zeci de femei indigene nu prezenta importanta, asa incat l-au eliberat.

Lopez a plecat in Ecuador unde a ucis 3-4 fete pe saptamana. A fost din nou prins in 1980, cand a marturisit ca a omorat in total peste 300 de oameni. Politistii nu l-au crezut pana cand o inundatie a scos la iveala una dintre gropile comune unde Lopez isi ingropase o parte din victime.

3. Joachim Kroll s-a nascut in 1933 si a fost un ucigas in serie si canibal de origine germana, cunoscut si ca Ruhrkannibale sau Duisburger Menschenfresser. A fost condamnat pentru 8 crime, insa a recunoscut 13. Obisnuia sa-si taie victimele in bucati si sa le conserve in frigider, pentru a economisi banii care i-ar fi dat pe carne, dupa cum a marturisit criminalul. In aprilie 1982, dupa un proces care a durat 151 de zile, Joachim Kroll a fost condamnat la inchisoare pe viata... mai precis la inchisoare pe noua vieti. In 1991, criminalul a murit in urma unui atac de cord.

4. Albert Fish s-a nascut in 1870. Cunoscut si ca Gray Man, Varcolacul din Wysteria si Vampirul din Brooklyn, el a molestat peste 100 de copii - dupa spusele sale - si a fost principal suspect in peste 5 cazuri de crima. Fish a recunoscut trei dintre crimele descoperite de politie si a marturisit ca ar fi injunghiat alte doua persoane. Lui Fish ii placea sa bea sangele victimelor, sa le taie si sa manance diferite parti din corpul acestora.
A fost judecat si executat.

5. Henry Lee Lucas a marturist ca a ucis aproape 3.000 de oameni. Politia a infiintat o unitate speciala care sa se ocupe strict de descoperirea adevarului referitor la crimele lui Lucas. Pana la urma s-a constatat ca era vorba de in jur de 100 de victime, pe care le masacrase cu ajtorul unui complice: Ottis Toole.

Multe alte cazuri de morti neelucidate au fost initial inchise crezandu-se ca victimele au fost ucise de Lucas. Ulterior, s-a dovedit ca nu era asa si ca marturisirile lui erau doar o modalitate de a se juca si de a pune politia pe drumuri. Lucas a fost initial condamnat la moarte, ulterior pedeapsa i-a fost comutata la inchisoare pe viata. In 2001, Henry Lee Lucas a murit in inchisoare din cauze naturale.

6. Bruno Ludke s-a nascut in Germania si a inceput sa ucida in 1927 cand avea doar 18 ani. A luat viata a 85 de femei. De abia in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Ludke a fost prins de politie pentru ca a agresat sexual o fata si, pentru asta, a fost sterilizat. Dar asta nu l-a impiedicat sa continue sa atace femei, pe care le viola si apoi le strangula sau le injunghia.

A fost prins din nou in 1943. Inainte de proces, Ludke a fost declarat nebun si internat intr-un spital psihiatric. Acolo, medicii i-au facut tot felul de experimente teribile. In 1944, a fost ucis prin injectie letala, testata pe el pentru prima data.

7. Andrei Chikatilo este faimosul Macelar din Rostov care a ucis 53 de femei si copii intre 1978 si 1991. Victimele lui erau in general persoane fara adapost care vietuiau pe langa calea ferata si statiile de autobuz. Crimele sale au fost neobisnuit de violente. El isi injunghia victimele in nenumarate randuri pana era satisfacut complet. Criminalul nu putea ajunge la orgasm decat in acest mod. In 1990, a fost prins de politie si a recunoscut 56 de crime, insa trei nu au putut fi dovedite.

A fost condamnat la moarte. In februarie 1994, Andrei Chikatilo a fost executat printr-o singura impuscatura in ceafa, dupa ce presedintele rus Boris Eltin i-a refuzat ultimul apel la clementa.

8. Richard Trenton Chase s-a nascut in 1950. Supranumit "Vampirul din Sacramento", el a omorat sase oameni din California, in decurs de o luna. Criminalul obisnuia sa bea sangele victimelor sau chiar sa manance cadavrele. Conform declaratiilor sale, "Vampirul din Sacramento" a comis cele sase crime pentru a-i preveni pe nazisti sa-i transforme sangele in praf, printr-o otrava pe care nazistii ar fi pus-o in detergentul de vase.

Pe 29 decembrie 1977, Chase a facut prima victima - Ambrose Griffin, un inginer de 51 de ani, tata a doi copii. Urmatoarea victima a lui Chase a fost Teresa Wallin. Femeia era insarcinata in trei luni. Dupa ce a omorat-o, Chase a facut sex cu cadavrul ei, a mutilat-o si a facut baie in sangele victimei.

Pe 8 mai, Chase a fost gasit vinovat de crima de gradul intai, si a fost condamnat la moarte, prin gazare. Pe 26 decembrie, Chase a fost gasit mort in celula sa. In urma autopsiei, s-a stabilit ca asasinul s-a sinucis printr-o supradoza de antidepresive pe care le pastrase de cateva saptamani.

9. Jeffrey Dahmer a ucis intre 1978 si 1991 cel putin 17 persoane - barbati si baieti. Criminalul se face vinovat de sodomie, necrofilie, dezmembrare a victimelor si canibalism. Dahmer a comis prima crima cand avea 18 ani, ucigand un autostopist. Criminalul l-a invitat pe Hicks acasa la el, dupa care l-a omorat, motivand ca nu voia ca victima sa-l paraseasca.

In 1988, a fost arestat pentru ca a incercat sa faca sex cu un baiat de 13 ani, din Milwaukee. Dupa zece luni, Dahmer a fost eliberat pe motiv de buna purtare. Odata iesit din inchisoare, asasinul si-a continuat seria de crime, care a incetat in 1991, cand a fost arestat din nou. Politistii au gasit 15 cadavre in casa lui, dezmembrate si depozitate in diferite locuri. Scalpurile victimelor erau depozitate in closet, iar capetele in frigider. Criminalul a fost condamnat la 937 de ani de inchisoare, insa a murit ucis de alt detinut.

10. Dennis Rader s-a nascut in 1945 in SUA si a ucis pe putin zece persoane in Kansas, intre anii 1974 si 1991. Era cunoscut sub numele de BTK Killer - BTK vine de la bind, torture, kill (a strangula, a tortura, a omori). Imediat dupa ce isi ucidea victimele, criminalul trimitea numeroase scrisori catre politie si ziarele locale, in care descria cu mandrie faptele sale. A fost arestat in 2005 si condamnat la inchisoare pe viata. Criminalul este inca in viata.

11. John Haigh, nascut in 1909, cunoscut ca "Acid Bath Murderer", a fost un criminal in serie care a actionat in Anglia anilor 40. A fost condamnat pentru uciderea a 6 persoane. Criminalul dizolva trupurile victimelor in acid sufluric, crezand ca poate fi condamnat doar daca se gasesc cadavrele. Dupa ce dizolva cadavrele in acid, falsifica actele de proprietate ale victimelor, pentru a obtine substantiale sume de bani. Haigh a fost gasit vinovat si in consecinta executat pe 10 august 1949.

12. Javed Iqbal a fost un cunoscut criminal in serie, din Pakistan. Conform spuselor sale, asasinul ar fi ucis 100 de baieti, intr-o perioada de 18 luni. A fost arestat in 1998, pentru molestarea a doi copii. A iesit pe cautiune si a inceput sa ucida. Iqbal a fost condamnat la moarte, prin strangulare, cu toate ca judecatorul a spus ca i-ar fi placut ca asasinul sa fie strangulat de 100 de ori, taiat in 100 de bucati si pus in acid. Criminalul a fost gasit spanzurat cu cearsafuri, in celula sa.

13. Ted Bundy este unul dintre cei mai cunoscuti ucigasi in serie din SUA. Bundy a violat si omorat un numar impresionant de femei intre anii 1974 si 1978. Criminalul a marturisit ca a omorat 30 de femei, insa numarul real al victimelor este inca necunoscut. Asasinul obisnuia sa depoziteze corpurile pe muntele Taylor, unde mergea dese ori pentru a petrece timp alaturi de ele. Bundy statea ore in sir printre cadavre, le machia si apoi facea sex cu ele, chiar si in cazul in care erau intr-un stadiu avansat de putrefactie.

14. Moses Sithole este cel mai cunoscut criminal in serie din Africa de Sud. El a violat 40 de femei si a ucis 38 in perioada 1994-1995. A fost condamnat in 1997 la 2.410 ani de inchisoare. Ironic, el poate fi eliberat pe buna purtare peste 930 de ani. In 2000, autoritatile au constatat ca Moses Sithole era infectat cu HIV, iar acum SIDA ii macina zilele.

15. Gary Ridgeway, cunoscut ca Ucigasul din Green River, a ucis 50 de femei in doi ani jumate, in Seattle si Tacoma, Washington. Victimele lui erau fie prostituate, fie vagaboande. Ridgeway le viola si apoi le strangula. Desi crimele au avut loc in anii 80, ucigasul a fost prima data arestat de politie dupa mai bine de 20 de ani, gratie probelor ADN. Gary Ridgeway este americanul care a marturisit cele mai multe crime si in 2003 a primit 48 de condamnari pe viata. Si acum este intr-o celula de la Penitenciarul din Washington.

16. John Wayne Gacy fusese un politian iubit si apreciat de comunitatea din Chicago, pana in1978, cand a marturisit politistilor ca a agresat si a ucis 33 de barbati. 28 dintre victime erau ingropate chiar in fata casei lui. Majoritatea erau adolescenti fugiti de acasa sau care lucrasera la compania de constructii a lui Gacy. Procesul sau a inceput in februarie 1980. Gacy a incercat sa scape de acuzatii si s-a declarat incompetent pe motive de boala mintala, insa instanta nu l-a crezut. Gacy a fost declarat vinovat si condamnat la moarte.

A fost executat de abia 14 ani mai tarziu, prin injectie letala. Ultimele lui cuvinte au fost: "you can kiss my ass" (pupati-ma in...).

17. Dean Corll, impreuna cu doi complici, David Brooks si Elmer Henley, a violat si omorat cel putin 27 de baieti, pe care i-a ingropat intr-o zona rurala de langa Houston, Texas. Toate victimele lui aveau intre 9 si 21 de ani. Dean Corll a parut suspect politiei in cazul acestor crime doar in momentul in care unul dintre complicii sai, Elmer Henley, l-a impuscat mortal.

In 1976, Henley and Brooks au fost judecati si condamnati. Henly a primit 6 condamnari a cate 99 de ani de inchisoare pentru sase din aceste crime. Brooks a fost condamnat doar pentru o crima la detentie pe viata. Amandoi sunt inca dupa gratii.

18. Wayne Williams a omorat 29 de copii, in zona orasului Atlanta, din Georgia, intre anii 1979 si 1981. A fost condamnat in 1982 doar pentru doua crime, insa autoritatile din Atlanta sustin ca el este vinovat si de alte 22 de crime. Multi oameni care il cunosteau spun ca Williams nu putea sa omoare atatia copii. Totusi, el a primit doua condamnari pe viata. Si astazi, Williams sustine ca este nevinovat.

Mai exista si alti criminali in serie care au oripilat omenirea de-a lungul timpului, insa i-am prezentat doar pe cei mai sadici. Criminalii in serie sunt un fenomen deja, mai ales in SUA, si poate ca cele mai elocvente cuvinte in acest sens sunt cele ale lui Ted Bundy: "noi, criminalii in serie, suntem fiii vostri, sotii vostri, suntem peste tot. Si maine alti copii ai vostri vor fi ucisi".

Din pacate, obsesia morbida a oamenilor pentru atrocitatile comise de ei, ii va face sa dainuiasca in memoria colectiva. Astfel ei isi ating scopul. Nu vor fi niciodata uitati.

Doamne fereste-ne de oamenii(desi nush daca pot fi numiti asa:|) ca ei :| !

Un program pentru inima (autor necunoscut)





Clientul: Am o problema in sistem. Se blocheaza si trebuie mereu sa resetez.
Serviciul Tehnic: Puteti instala softul DRAGOSTE?

Clientul: Da, cred ca pot. Nu sunt un expert, dar cred ca ma pot descurca. Ce trebuie sa fac mai intai?
Serv.Tehnic: Primul lucru este sa deschideti INIMA. Ati gasit-o?

Clientul: Da, numai ca acolo ruleaza deja cateva programe chiar acum. Este bine sa instalez programe cand deja altele sunt rulate?
Serv.Tehnic: Ce programe sunt deschise?

Clientul: Sa vad... Sunt deschise programele DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM.
Serv.Tehnic: Nici o problema. DRAGOSTEA va sterge automat DURERE.EXE din sistemul operational curent. Va ramane in memoria dvs. permanenta, dar nu va
mai perturba niciodata alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit BUCURIE.EXE. Dar trebuie sa dezinstalati singur DISPRET.EXE si
RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completa a DRAGOSTEI. Puteti face asta?

Clientul: Nu stiu cum sa le dezinstalez. Au un mesaj de "eroare". Ma puteti ajuta?
Serv.Tehnic: Cu placere. Mergeti in [Start Menu] si cautati IERTARE.EXE. Faceti acest lucru ori de cite ori apar DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM, pana cind vor fi complet disparute din sistemul dvs.

Clientul: OK. Am terminat! DRAGOSTEA a inceput sa se instaleze automat! Asa este normal?
Serv.Tehnic: Este perfect! Trebuie sa primiti un mesaj care spune ca programul se instaleaza pentru toata viata in INIMA sistemului dvs. Aveti acest mesaj?

Clientul: Da, il am. Acum programul este complet instalat?
Serv.Tehnic: Da, numai ca aveti acum numai modulul de baza. Trebuie sa va conectati la alte INIMI ca sa puteti face upgrade-uri.

Clientul: Oh! Am deja un mesaj de eroare. Ca trebuie sa fac?
Serv.Tehnic: Ce spune acest mesaj?

Clientul: Spune: "Eroare 412 - Programul nu poate rula pe componentele interne". Ce inseamna asta?
Serv.Tehnic: Nu va ingrijorati, asta este o problema simpla. Inseamna ca DRAGOSTEA este setata sa ruleze pe o INIMA externa si nu a fost rulata inca in INIMA dvs. Este unul din cele mai dificile lucruri in programare. Trebuie sa aveti DRAGOSTE interioara pentru propriul sistem inainte de a incerca sa va conectati la DRAGOSTEA altor sisteme.

Clientul: Si ce trebuie sa fac?
Serv.Tehnic: Puteti gasi AUTOACCEPTAREA?

Clientul: Da, am gasit-o.
Serv.Tehnic: Excelent, incepe sa fie foarte bine! Acum inserati urmatoarele fisiere si copiati-le in directorul "INIMA MEA": IERTARE.DOC, AUTOACCEPTARE.TXT, BUNATATE.DOC si INCREDERE.TXT. Sistemul dvs. va rescrie toate fisierele. Apoi va trebui sa stergeti SARCASM.EXE si sa goliti cutia de gunoi astfel incat sa fiti sigur ca nu a mai ramas nimic rau si niciodata nu va mai fi rulat.

Clientul: Am reusit! Hei! INIMA mea incepe sa aiba noi fisiere: ZAMBET.MPG este pe monitor chiar acum si un mesaj imi spune ca PACEA.COM, COMPASIUNEA.EXE si MULTUMIREA.COM se instaleaza in toata INIMA mea!
Serv.Tehnic: Inseamna ca DRAGOSTEA este instalata si ruleaza. Ar trebui sa va descurcati singur de acum. Inca un lucru inainte de a termina ...

Clientul: Va ascult.
Serv.Tehnic: DRAGOSTEA este un program distribuit gratuit. Fiti sigur ca o daruiti curata la orice sistem cat timp veti fi conectat la serverul principal - MAREA DRAGOSTE! Veti primi inapoi module cu adevarat valoroase.

Clientul: Asa voi face. Multumesc pentru ajutor.
Serv.Tehnic: INIMA sa-ti fie binecuvantata cu multa DRAGOSTE!




We have time

We have time for everything

Sleep, run back and forth,

regret we made a mistake and err again

judge others and absolve ourselves,

we have time to read and write,

edit what we wrote, regret what we wrote,

we have time to make projects and never follow through

we have time to dwell in illusions and stir through

their ashes much later.

We have time for ambitions and diseases,

to blame destiny and details,

we have time to look at the clouds, at the ads, or

some accident, we have time

to chase away our questions, postpone our answers, we

have time

to crush a dream and reinvent it, we have time to make

friends,

to lose them, we have time to take lessons and forget

them

soon after, we have time to receive gifts and not

understand them. We have time for everything.

No time, though, for a little tenderness.

When we’re about to do that, too, we die.

I learnt some things in life that I want to share with

you!!!



I learnt you can’t make somebody love you. All you can

do is be a beloved person. The rest…depends on the

others.

I learnt that however much I care,

Others might not care at all.

I learnt that it takes years to gain trust and that

you can lose it in just a few seconds.

I learnt that it doesn’t matter WHAT you have in life,

but WHOM.

I learnt you can get by and your charm is useful for

about 15 minutes. After that, however, you’d better

know something.

I learnt that you should not compare yourself to what

others can do better–

But to what you can do better.

I learnt that it doesn’t matter what happens to people

But what I can do to help them.

I learnt that no matter how you cut it,

Every thing has two faces.

I learnt you need to part with your loved ones with

warm words,

It might be the last time you see them.

I learnt that you can carry on for a long time

After you said you can’t.

I learnt that the heroes are those who do what’s

needed, when needed,

No matter what the consequences.

I learnt that there are people who love you,

But don’t know how to show it.

I learnt that when I am angry, I have THE RIGHT to be

angry.

But I don’t have the right to be a bastard, too.

I learnt that true friendship continues to exist even

at a distance. And this is also true for real love.

I learnt that, if somebody doesn’t love you like you

want them to,

It doesn’t mean they don’t love you with all their

heart.

I learnt that no matter how good a friend is,

He will nevertheless hurt you every once in a while,

And you’ve got to forgive him for this.

I learnt that it’s not always enough to be forgiven by

others.

Sometimes you’ve got to learn to forgive yourself

I learn that no matter how much you suffer,

The world won’t stop in its tracks because of your

pain.



I learnt that your past and circumstances might

influence your personality

But YOU are responsible for what you become.

I learnt that if two people argue, it doesn’t mean

they don’t love each other

And the fact that they don’t argue doesn’t prove they

love each other.

I learnt that sometimes you’ve got to put a person

first,

And not his deeds.

I learnt that two people can look at the same thing

And see two completely different things

I learnt that no matter what the consequences

Those who are honest with themselves go farther in

life. I learnt that your life can change in the course of a

few hours

By people who don’t even know you.

I learnt that when you think you’ve got nothing to

give

When a friend calls for you, you’ll find the strength

to help him.

I learnt that writing,

Just like talking,

Can soothe the pain in your soul.

I learnt the the people you love the most

Are taken away from you much too soon.

I learnt that it’s too hard to realize

Where to draw a line between being nice, not hurting

people, and standing up for your beliefs.

I learnt to love

So I can be loved.




How about to smile in a while ?


Laughter is a pleasant sound, it spreads joy all around
Whether you're young or old, laughter can be like
Magic to our souls, whenever we're feeling sad
Laughter can sustain us so that things don't seem
Quite so bad, if we give into laughter, it can be like
A cure for something that seems impossible to endure
So any time your spirits need a lift fill yourself
With laughter and you will find, a much happier
Person with a peaceful frame of mind

Alchimistul


"Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă."

Alchimistul :X


Aaaa si app a inceput sezonul 4 din supernatural :X ( www.fricaeunlux.ro )


Ce poate sa faca telefonul mobil, despre care tu nici nu stiai?



1. Apelul de urgenta este 112 peste tot in lume.Acest numar poate fi apelat si daca ai tastele blocate.Incearca!
2. Ti-ai inchis cheile in masina si esti departe de casa, unde-ti tii cheile de rezerva? Daca este cineva acasa, cu telefon mobil, suna-l si roaga-l sa tina cheile aproape de telefonul lui. Tu apropie telefonul tau la 20 cm de usa masinii. Persoana de acasa apasa pe telecomanda cheii de rezerva si ti se vor deschide usile.
Functioneaza si cu usa portbagajului. Incearca!
3. Ti s-a descarcat mobilul? Orice mobil are o incarcare de rezerva in baterie, care se activeaza la combinatia *3370# si iti asigura o incarcatura de rezerva de 50%. Cand iti pui telefonul la incarcat, se incarca si rezerva, putand s-o folosesti si alta data.
4. Ce poti face, daca ti se fura mobilul? Comerciantii de telefoane tin secret aceasta informatie, ca hotul sa poata folosi telefonul furat si sa consume serviciile telefoniei, iar cel de la care s-a furat, sa-si cumpere telefon nou. Trebuie sa afli seria telefonului tau. Pentru aceasta tasteaza *#06#, fara a apasa alte taste si pe ecran va aparea automat seria. Acest cod este unic in lume si este seria telefonului tau. Noteaza acest cod si pune-l in loc sigur. Daca ti se fura telefonul, anunta operatorul tau de telefonie si comunica-i acest cod. Acesta ii permite sa-ti blocheze telefonul (aparatul in sine) si hotul nu va putea folosi telefonul tau, nici daca schimba cartela SIM. Este putin probabil sa-ti recuperezi vreodata telefonul, dar nici hotul nu-l va putea folosi sau valorifica. Cel mai important aspect de aici este ca, daca toata lumea ar cunoaste acest truc, nu ar mai avea hotii de ce sa fure telefoane.

Cine moare...



Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;cine nu-şi schimbă existenţa;cine nu riscă să construiască ceva nou;cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;cine nu citeşte;cine nu ascultă muzică;cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi... [Pablo Neruda]

Music for my souL ... sad songS

In primul rand la multi ani mie pt ziua de 20 kre a trecut \:D/ ... mi-a fost prea lene sa postez atunci:)))























A few words


"Imaginaţia omenească e un loc tainic, plin de amintiri primitive şi dorinţe nemărturisite. Mintea fiecărui om e o grădină sălbatică, în care tot soiul de creaturi se-nalţă şi decad, unde se aud cântece şi sunt născocite lucruri ce, în mod obişnuit, sunt condamnate şi dezaprobate..." - Anne Rice - Cronicile vampirilor


~Prieteni buni, carti bune si o constiinta adormita: aceasta este viata ideala.~

Inca cateva ore si va mai trece inca un an din viata mea...^_^

Summer timeee








cateva poze din cele 2 saptamani in care am fost plecata ... summerrr

DE CE ?!


De ce-n viaţa e minciună
De ce nu putem fi doi
De ce ura se adună,
Şi pe mîini avem noroi

De ce soarele apune
De ce fiinţele-s de lut
De ce gîndul ne răpune
Să n-avem un început

De ce viaţa ne loveste
Ca o lama de cuţit
De ce lumea nu iubeste
Şi ţi-e sufletul rănit

De ce timpul nu îngheaţă
Să ramînem doi copii
Să-nvătăm din nou in viaţă
Ce înseamnă a iubi.

Doamne-ascultă a mea rugă
Pentru toţi mă rog acum
Stinge focul, să n-ajungă
Să transforme totu-n scrum.

~poezie luata de pe citatepedia...~

si totusi de ce?

Hot summer



is's a hot summer :D

I miss ...


I miss you when something really good happens, because you are the one I want to share it with. I miss you when something is troubling me, because you are the one who understands me so well. I miss you when I laugh and cry because i know that you are the one that makes my laughter grow and my tears disappear. I miss you all the time, but I miss you most when i lay awake at night and think of all the wonderful times we spent with eachother;for those were some of the best times of my life.

But being hurt by someone you truly care about leaves a hole in you heart that only love can fill...so i`m here waiting to love again...

Einstein


*Nu ştiu cum se face că toţi mă iubesc, dar nimeni nu mă înţelege.
*Curiozitatea e o plantă mică şi delicată care are nevoie, în afară de stimulare, mai ales de libertate.
*Vreau să cunosc gândurile lui Dumnezeu. Restul sunt detalii.
*Orice prost poate şti. Scopul este să înţelegi.
*Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.
*Realitatea este doar o iluzie, însă una foarte persistentă.
*Nu poţi acuza gravitaţia când dragostea te doboară.
*Cultura nu este urmare a şcolii, ci a dorinţei de o viaţă de a o dobândi.
*Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.
*Imaginaţia este totul. Este avanpremiera atracţiilor viitoare ale vieţii.
*Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani.
*Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut. Asta e relativitatea.
*Există lucruri care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează.
*Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur de spre primul.
*Lucrurile cele mai preţioase din viaţă nu sunt acelea procurate cu bani.
*Dacă nu ai făcut niciodată o greşeală înseamnă că nu ai încercat niciodată nimic nou.
*Idealurile care mi-au luminat calea şi din când în când mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viaţa cu voioşie, au fost Bunătatea, Frumuseţea şi Adevărul. Banalele subiecte ale eforturilor umane, posesiilor, succesului exterior, luxului mi s-au părut întotdeauna demne de dispreţ.
*Dragostea e precum gripa: se ia pe stradă şi se vindecă în pat.
* ...

Albert Einstein - un om foarte destept punct :|

TU...lacrima...


Lacrimă, înainte să te iveşti, pulsai în mine ca o a doua inimă. Strigai prin venele mele să te eliberez, să-ţi cerni otrava în afara fiinţei mele....



Tu lacrima plina de amar...

Tu lacrima plina de amar,
De ce te nasti iar in ochii mei?
De ce nu ma intrebi macar,
Daca vreau sa-mi atingi obrajii grei?

Imi doresc sa nu-ti mai simt raceala,
Si martora mi-e neputinta....
Ascunzi in tine durerea, regretul, indoiala...
Tu reprezinti insasi suferinta.

De pe chipul palid te-am sters de atatea ori,
Dar ai lasat in urma ta otrava.
Zi de zi pe obraz mi te strecori,
Si sfarsesti alunecandu-mi pe barba...

Surasul




Din departarea inimii,
Traind pustiu, neprihanit,
Plutesc deasupra mimicii
Si nu mai pot sa fiu oprit.

Un sufletul ce-a fost candva,
Pustiu si inguratic,
Aievea isi va preschimba,
Surasu-i enigmatic.

Nimic din tot ceea ce-a fost,
Nu se va da uitarii,
Petrec rapus si fara rost,
O cazna a iubirii.

Surasul ce candva palea,
De clipa reintalnirii,
Acum... trecut precum o stea,
Sta-n culmea amintirii.

Nu voi sa nu mai stiu de tine,
Sa-mi numar zilele plangand,
Gandindu-ma la tot ce-i bine,
Lasandu-mi clipele pe-un rand.

As vrea, ca tot ce-n asta lume,
A pregetat blandete,
Brazdand Pamantul doar cu-n nume,
Preschimba-se-n tristete.

Surasul lin, care-n trecut,
Impresara sarutul,
Haotic, devenind placut,
Va intreprinde totul.



...Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă...şi un suflet smuls din piept...

LikE a Child



Copilăria este inocenţă. În sufletul unui copil este atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai omorî surâsul. Copilăria este cea mai puternică armă împotriva răutăţilor adânc înrădăcinate în inimile oamenilor...



De ce zâmbim atunci când vedem un copil? Poate pentru că avem în faţa noastră pe cineva care nu are toate acele straturi de protecţie: diplome, titluri, demnitate, statut social... pe cineva al cărui zâmbet ştim cu siguranţă că este absolut natural şi neprihănit. Şi atunci... sufletul de copil din noi zâmbeşte trist... în semn de recunoaştere.



Interviul vietii - Interviul vietii

Supernatural :X:x:X


Supernatural descrie drama unei familii destrămate de moartea mamei şi un tată vânător de entităţi supranaturale.

Sătul de viaţa de războinic pe care tatăl îl obliga să o ducă, Sam (Jared Padalecki), fiul mai mic al familiei, pleacă de acasă pentru a duce o viaţă normală, departe de supranatural, şi pentru a urma Facultatea de Drept.

Însă, cum lucrurile frumoase nu ţin mult, Dean (Jensen Ackles), fratele mai mare, îi face o vizită lui Sam pentru a-l anunţa că tatăl lor, John Winchester (Jeffrey Dean Morgan), a dispărut.

Aventura Supernatural începe odată cu plecarea celor doi fraţi în căutarea tatălui şi a celui care le-a ucis mama. Dar călătoria lor este întreruptă de o mulţime de evenimente supranaturale - întruchipări reale ale unor legende urbane şi mituri, fiinţe supranaturale, monştri, demoni, vampiri şi fantome.


Acţiunea celui de-al doilea sezon se învârte în jurul destinului secret al lui Sam. Se pare că un important demon din această lume supranaturală, dar reală, are un plan bine pus la punct în ceea ce priveşte soarta lui Sam. Acest sezon introduce personaje noi, foarte interesante. Cunoaştem noi vânători şi vechi prieteni.

Sezonul al treilea este ceva mai dramatic. Acesta dezvoltă două teme: starea emoţională prin care trec cei doi fraţi din cauza pactului pe care Dean îl face cu un demon şi în urma căruia mai are de trăit un singur an, şi un război cu demoni ce tocmai a început. La fel ca şi celelalte sezoane, şi acest sezon introduce noi personaje, de data aceasta două prezenţe feminine foarte diferite de cele cunoscute până acum în această lume.





~ post dedicat unui serial care chiar merita vazut 8-> ~

why :-<





With Me - Sum 41



de ce este atat de greu sa spui un simplu " te iubesc! " ?

Iluzii



De ce exista iluzii
Si de ce sunt oameni care cu iluzii se intretin?
De ce unii nu vor sa inteleaga
Ca viata construita pe iluzii e doar un chin
De ce mi-e frica ca e posibil sa ma aflu
Printre acei ce cu iluzii se hranesc
De ce sunt unele momente
Ce nu mai reusesc sa le depasesc?
Oare de ce mi-e greu sa-ti spun cat te... iubesc..
*
Am incercat de multe ori s-alung ce simt..
Insa iluziile imi reapar
Imi este frica... nu vreau sa mint
M-am saturat de gustul cel amar...
Oare de ce exista iluzii?
Si de ce sunt oameni care cu iluzii se hranesc..
De mai vad o singura iluzie
Voi simti ca innebunesc...
*
Iluzia... creeaza dependenta
Iluzia.. e doar un chin de care nu mai scapi
E ca si cum ai fi intr-o cutie
In care.. oricât ai vrea... nu mai incapi
De ce mi-e frica oare de iluzii?
De ce mi-e teama sa-ti vorbesc?
Iluzia... egal cu suferinta si durerea
Ceva ce nu mai pot sa stapânesc...
Asa ca... alearga tu, iubire!
Si fugi, si de iluzii sper sa scapi!
Alearga, fugi si te salveaza..
Gaseste un suflet in care sa incapi
Unde sa primesti iubire si nu iluzii amenintate
Gaseste un suflet fara sentimente furate..........


~O poezie superba...abia am citit-o...merita...iluzii:)~

ObsesiE


Obsesia mea...pe care niciodata nu o voi avea,o voi cunoaste,voi fi constienta de ea,o voi iubi sau poate ca o voi ura, o sa o doresc din tot sufletul dar voi sti sa nu imi calc pe orgoliu...
Obesesii am avut multe dar nici una nu a fost ca cea prezenta,atat de asemanatoare cu mine,atat de aproape si totusi atat de departe;desigur are si defecte dar stie sa le faca amuzante,placute...Daca pana si defectele pot fi placuteee,ma intelegeti...
Dar poate ca e doar imaginatia mea care cauta perfectiunea sau poate ca totul este real si in acelasi timp atat de imposibil,poate ca este doar unul dintre nenumaratele mele vise care sunt rupte din realitate si perfectionate...
Dar o sa treaca si obsesia asta cu timpul sau cand o sa obtin ceea ce vreau de la ea...Intre timp pot sa zic ca o iubesc, o admir, ii fac cu ochiul in speranta de a o atrage in capcanele mele,pe scurt: o vreau !

Nu stiu cat a-ti inteles din aceasta descriere...poate ca va imaginati o persoana si e doar un lucru...poate ca este o dorinta ascunsa si de fapt e doar imaginatia mea...numai eu stiu ce este defapt...si poate ca...

Leapsa cik :|


Mmmda...la inceput nici nu stiam despre ce e vorba dar daca trebuie sa continui asta e ^_^ ...deci:

"List seven songs you are into right now. No matter what the genre, whether they have words, or even if they’re not any good, but they must be songs you’re really enjoying now, shaping your summer. Post these instructions in your blog along with your 7 songs. Then tag 7 other people to see what they’re listening to…"

si acum musiccc :

1.Basshunter - All I ever wanted

2.Akon - Frozen

3.Rouge - Don`t be shy

4.Jakarta - One Desire

5.Kat Deluna - Love me Leave me

6.Smiley - Cea mai tare piesa

7. Natasha Bedingfield - Soulmate


Ordinea nu conteaza, cel putin pentru mine...

Aaa si nu mai dau mai departe pentru ca sincer nu prea am la cine:-?? ... asa ca leapsa inchisa :D

DanCe 4 LiFe :X ( 2 )

*Dansul este limbajul ascuns al sufletului.
*A dansa înseamnă a fi afară din tine însuţi. Mai mare, mai frumos, mai puternic.
*We dance for laughter, we dance for tears, we dance for madness, we dance for fears, we dance for hopes, we dance for screams, we are the dancers, we create the dreams
*Life is a dance, from one stage to the next






*On with the dance! let joy be unconfined;
No sleep till morn, when Youth and Pleasure meet
To chase the glowing hours with flying feet*

DanCe 4 LiFe :X

America`s best dance crew 2 :X

let`s danceeee :X














SouLMatE




Incompatible, it don't matter though

'cause someone's bound to hear my cry

Speak out if you do

You're not easy to find



Is it possible, Mr. Loveable

Is already in my life?

Right in front of me

Or maybe you're in disguise



Who doesn't long for someone to hold

Who knows how to love you without being told

Somebody tell me why I'm on my own

If there's a soulmate for everyone



Here we are again, circles never end

How do I find the perfect fit

There's enough for everyone

But I'm still waiting in line



Doamne...am o stare proasta in ultimul timp...o stare de kkt pot zice...


Unde e KtY cea cu zambetul pe buze tot timpul?:


Cred ca s-a pierdut prin atatea detalii din care e formata viata ei si in loc sa gaseasca drumul cel bun inapoi l-a gasit pe cel acoperit de rani care sangereaza la revederea ei...


Cine zicea ca viata bate filmul intelept mai era...


Hai ca ma duc sa o caut pe hepi KtY inainte sa se faca pierduta si mai tare ...


Soulmate - Natasha Bedingfield

FeRicirea : o dilemA ?


"Era odata un om, care a ajuns la 30 de ani, avea tot ce isi dorea, o sotie frumoasa, inteligenta, realizata, avea doi copii minunati, avea destui bani cat sa nu-si mai faca vreodata griji: avea tot ce isi dorea,toate portile se deschideau pentru el, dar analizandu-se a realizat k nu era fericit, era foarte multumit dar nu avea fericirea.Ei omul nostru a decis sa caute un om fericit, si sa vada ce ii lipseste lui k sa fie fericit. A mers la cel mai bogat om din lume care i-a zis ca are prea multi bani, trebuie sa-si faca tot timpul griji pentru ei si nu poate fi fericit;s-a dus la cel mai mare savant din lume,nici acesta nu era fericit:pe cand descopera ceva nou era foarte multumit dar realiza ca inca mai era loc de imbunatatiri si ca niciodata nu ar fi reusit sa fie fericit....A tot mers omul nostru si nu a reusit sa gaseasca pe nimeni in toata lumea care sa-i poata spune ca este fericit pe de-a intregul ci doar multumit...Obosit de atata cautare si deja cu certitudinea ca fericirea e doar un vis, se reintorce spre casa, si poposeste la un motel dintr-un sat. Dimineatza pe cand se trezeste aude de afara un cantec voios, al unui barbat ce parea fericit.. Imediat iese sa-l vada si sa-l intrebe cum a reusit. Da cu ochii de barbatul ce canta atat de voios si vede ca de fapt e doar un muncitor, care coseste iarba din fata motelului, in bustul gol....si care totusi avea intiparita o expresie fericita si multumita pe fata de parca ceea ce facea ii aducea cea mai mare fericire din lume.Intrigat omul nostru se apropie si il intreaba sfios, care este motivul fericirii sale debordante...Barbatul ii raspunde: Cum sa nu fiu fericit, dragul meu? Uite azi am avut de lucru, sotia mea este bolnava acasa, dar acum voi putea sa-i cumpar medicamente, iar copii mei asteapta cu nerabdare intoarcerea mea, pentru ca in seara asta vor putea sa manance pe saturate...Deci am toate motivele sa fiu fericit!!!"


Oare de ce am impresia ca fericirea e motivul pentru care traim?...Oare de ce am impresia ca viata e doar o lupta continua pentru obtinerea unor momente de fericire? ... Poate k nu e doar o impresie...in fiecare zi luptam cu problemele,cu suferinta,cu neajunsurile pentru a obtine o clipa de fericire care se spulbera atunci cand alte probleme si rani pe suflet apar...si iar incepe lupta pentru pretioasa clipa de fericire...

Poate chiar am gasit definitia vietii...mai stii? ... o definitie pe care o voi completa pe parcurs ... in timp ce voi atinge alte clipe de fericire ... pe masura ce voi intra in miezul luptei si aproape de sfarsitul ei ...